Echipa noastră

Principalul organ de conducere al Asociației SPERANȚA-CON este Adunarea Generală a membrilor Asociației care decide asupra celor mai importante domenii de activitate a Asociației, cum ar fi obiectivele de activitate pe termen scurt și mediu, aderarea noilor membri la Asociație, finanțarea activității Asociației și altele.

Stefan Golubciuc

Presedinte

Mircea Manoli

Director Executive

Președintele Asociației SPERANȚA-CON, dl. Ștefan Golubciuc.

  • Dl. Ștefan Golubciuc este unul din principalii experți naționali în domeniul procesării fructelor și legumelor, având o experiență de peste 40 de ani în funcții cheie din diferite întreprinderi mari specializate în procesarea fructelor și legumelor. În calitatea sa de Președinte al Asociației SPERANȚA-CON, dl. Ștefan Golubciuc contribuie activ la dezvoltarea sectorului procesator, fiind un promotor fidel al intereselor tuturor procesatorilor, indiferent de mărimea acestora sau sub-sectorul de activitate.

Activitatea operațională a Asociației SPERANȚA-CON este realizată de către:

Ai nevoie de ajutor?

Directorul executiv al Asociației SPERANȚA-CON, dl. Mircea Manoli.

  • Activitatea curentă a Asociației este gestionată de directorul executiv, dl. Mircea Manoli, care asigură realizarea nemijlocită a obiectivelor Asociației, trasate de Adunarea Generală a membrilor Asociației. Dl. Mircea Manoli este persoana cheie care asigură comunicarea și reprezentarea eficientă a intereselor membrilor Asociației în domeniile de advocacy, îmbunătățire a cadrului legal național, optimizarea subvențiilor, taxelor și tarifelor conexe activității de procesare, asigurare a unei comunicări productive cu organele statului.